Un curent am simţit atunci când am primit vestea:  ” Merg la Sibiu la priveghiul sorei Lena”

Sora Lena şi-a sfârşit alergarea, a plecat Acasă.

În sfârşit Acasă. S-a terminat cu tot… cu percheziţii, cu greutăţi, cu dureri în trup, cu dor sfânt. Vreau să relatez un post care a aparut şi la fr Marius:

am plans, am ras, am cantat, ne-am rugat, ne-am salutat… am intrebat-o pe sora Lena cum e cu credinta si mi-a zis: “De la varsta de 16 ani m-am intors la Domnul. Ma lupt zilnic ca nu cumva sa ma abat. Trebuie sa fiu foarte atenta, zilnic!” Am intrebat-o cum l-a ajutat la scris pe fratele, mi-a spus: “Am lucrat in asa fel incat sa nu il deranjez! L-am lasat sa scrie!” – cu exceptia zilelor de inchisoare, totdeauna s-au rugat inainte de culcare… Am mai intrebat-o daca regreta ceva din viata si daca ar lua viata de la inceput, ce ar alege? mi-a spus: “Aceleasi suferinte” – sora are acuma 85.
M-am uitat la sora, ce sfanta, L-am vazut pe El in viata ei!

Aşa a fost.

“Soră mult iubită, ai ajuns Acasă. Porţile de mărgăritar s-au deschis şi două mâini străpunse s-au deschis şi te-au luat în braţe.

Le-ai slujit cu credincioşie, şi ai suferit iubind pe mult iubitul frate Niculiţă.

Dute, dute şi continuă cântarea laudei. Aici n-ai avut casă, pentru că ai avut o Acasă.

Şi printre cei care ţi-au ieşit în  întâmpinare era şi fratele cu care nu te-ai certat niciodată: Niculită, de care ai fost despărţită de solul morţii 3 ani.

Dute, în părtăşia sfinţilor, dragă soră”

Aşa este acum. Aşteptăm ca Domnul să ridice şi alţi sfinţi şi sfinte, care să urmeze pe urma Domnului.