aici, aici, aici , aici, aici şi aici.

Doresc să menţionez că familia Moldoveanu a apreciat cuvintele frumoase ale fratelui Marius despre fratele Niculiţă, şi că aceste cuvinte au reprezentat cuvinte de mângăiere pentru dumnealor. Dumnezeu să-l binecuvinteze pe fr Marius şi pe familia dumnealui.

Sunt şi alte bloguri care au scris despre fratele Niculiţă, printre ele sunt următoarele

Blog 1, blog 2 şi nr 3.

Ştiu sigur următorul lucru: fratelui Niculiţă nu i-ar fi plăcut să se scrie despre  dumnealui. Dar aceste linkuri sunt despre lucrarea Domnului Isus în viaţa fratelui pe care noi l-am iubit şi apreciat atât de mult, şi care stând la umbra Celui Preaînalt, ne-a umbrit şi pe noi cu minunatele experienţe şi cu viaţa sfinţită pe care a avut-o.

Lauda este a Domnului, şi cinste acordată slujitorului, care în propriile-i cuvinte spunea “de la Domnul am primit cântarea astăzi” şi “azi Domnul S-a îndurat şi mi-a dat trei cântări”.

Doamne, mulţumim că ne-ai îmbogăţit prin Golgota, prin Scriptură,

prin fiecare zi, prin sfinţii tăi, precum fr Niculiţă.

fără să ne salute

fără să îmbrăţişeze pe Lena, Daniela, Cristina şi Nati

fără să salute adunarea de miercuri

fără să-şi facă bagajele (doar le trimisese înainte)

fără să se roage înainte de plecare cu Lena

fără să se pregătească oarecum… doar o viaţă întreaga s-a pregătit pentru asta. Ştii cum a fost fratele Niculiţă? A fost ca acel călător care aşteaptă din clipă în clipă să i se comunice plecarea. Ca acel călător cu hainele pe el, cu bagajul făcut, cu biletul în mână, aşa a fost fratele nostru drag. Afirm că toată viaţa s-a pregătit de moarte, pentru că zilnic murea faţă de sine şi trăia faţă de El.

Ultima convorbire cu el s-a încheiat cu cuvintele lui:

- Când vii la mine ca să ne vedem?

- Frate, peste două săptămâni!

- Bine, te aştept. În două săptămâni, da?

- Da, în două săptămâni.

Dar n-am crezut că întâlnirea noastră va fi mai devreme de două săptămâni, l-am văzut în ziua înmormântării. Fratele iubit a plecat mai devreme de două săptămâni… A lăsat în urmă o soţie, o fiică, o nepoată… şi a mai lăsat ceva… Hm, oare ce ? Aaa… da, ştiu. A mai lăsat în urmă 8000 de cântări şi mulţime mare de ucenici, printre care nevrednic sunt eu şi părintele meu, PG. A lăsat în urmă poezii, a lăsat meditaţii asupra Scripturii, a lăsat un model demn de urmat, a lăsat amintirea faptului că se poate trăi sfânt chiar dacă nu ai casă, sau bogăţii, pentru că era mult mai bogat în altă lume.

Oare a mai lăsat ceva fratele Niculiţă, fratele pe care atât l-am iubit? Da. A mai lăsat. A lăsat bocanci cu sânge, coridoarele cu ţipete, a lăsat pereţii Gherlei stropiţi de sângele lui şi al lui Wurmbrand, a lăsat bastoanele tocite de trupuri frânte  şi hainele vărgate şi pereţii care au auzit în premieră cântări precum Sfânt cuptor al suferinţei sau Cer senin. Acestea le-a lăsat în urmă..

La 4 dimineaţa a lăsat toate acestea în urmă, dar te-a lăsat şi pe tine şi pe mine…

Dragul meu cititor, fiecare o să avem o “ora 4” a noastră când vom lăsa toate în urmă, şi nu vom lua nimic pentru că Acolo trebuie să trimitem mai înainte. Îţi doresc să trimiti şi să te pregăteşti… pentru că se apropie ora 4.

Sora Lena şi-a sfârşit alergarea, a plecat Acasă.

În sfârşit Acasă. S-a terminat cu tot… cu percheziţii, cu greutăţi, cu dureri în trup, cu dor sfânt. Vreau să relatez un post care a aparut şi la fr Marius:

am plans, am ras, am cantat, ne-am rugat, ne-am salutat… am intrebat-o pe sora Lena cum e cu credinta si mi-a zis: “De la varsta de 16 ani m-am intors la Domnul. Ma lupt zilnic ca nu cumva sa ma abat. Trebuie sa fiu foarte atenta, zilnic!” Am intrebat-o cum l-a ajutat la scris pe fratele, mi-a spus: “Am lucrat in asa fel incat sa nu il deranjez! L-am lasat sa scrie!” – cu exceptia zilelor de inchisoare, totdeauna s-au rugat inainte de culcare… Am mai intrebat-o daca regreta ceva din viata si daca ar lua viata de la inceput, ce ar alege? mi-a spus: “Aceleasi suferinte” – sora are acuma 85.
M-am uitat la sora, ce sfanta, L-am vazut pe El in viata ei!

Aşa a fost.

“Soră mult iubită, ai ajuns Acasă. Porţile de mărgăritar s-au deschis şi două mâini străpunse s-au deschis şi te-au luat în braţe.

Le-ai slujit cu credincioşie, şi ai suferit iubind pe mult iubitul frate Niculiţă.

Dute, dute şi continuă cântarea laudei. Aici n-ai avut casă, pentru că ai avut o Acasă.

Şi printre cei care ţi-au ieşit în  întâmpinare era şi fratele cu care nu te-ai certat niciodată: Niculită, de care ai fost despărţită de solul morţii 3 ani.

Dute, în părtăşia sfinţilor, dragă soră”

Aşa este acum. Aşteptăm ca Domnul să ridice şi alţi sfinţi şi sfinte, care să urmeze pe urma Domnului.

“Nicule, cum ai putut? Ai părăsit lucrarea?”

- şi au urmat mulţi copaci tăiaţi pentru fabricarea hârtiei pe care să fie scrise unele lucruri mai puţin plăcute.

Care a fost replica fratelui Niculiţă?

“Eu nu m-am predat lucrării lui Dumnezeu, ci Dumnezeului lucrării”

Am simţit odată un impuls puternic să sun pe Daniela. M-a şocat să-mi spună că era în oraşul meu, şi că mai stă câteva ore. Lung mi s-a părut acel drum, până la locul părtăşiei, dar s-a meritat. Cântările pe care le-am cântat purtau mireasmă sfântă. Am cântat. Din nou am cântat. Apoi iar am cântat. Ne antrenam pentru veşnicie… îi simţeam mirosul. Vă spun că e miros puternic, tare… atât de tare că te îmbată şi te face să duci mare dor către zările de dincolo de orizont, e atât de tare încât te îmbolnăveşte… e prea tare… E miros de veşnicie.

N-am ştiut că veşnicia se poate mirosi… n-am ştiut că te poate lăsa bolnav, că după ce se termină pleci cu acea nostalgie, durere, supărare că a fost prea puţin. E miros de veşnicie.

Îmi aduc cu duioşie aminte de clipa întâlnirii prima dată cu fratele Niculiţă. Eram în drumul către o conferinţă, iar noi numai de conferinţă nu ne ardea, ne-am dus la fratele Niculiţă, eram pentru prima dată. Îmi aduc aminte totul. Cum a trecut pe la geam, cum ne-a văzut, cum cu smerenie ne-a poftit înăuntru, în birou… simţeam mirosul… era acolo. Era miros de veşnicie.

La plecare, după ce ne-a binecuvântat, ne-am dus la conferinţă. Mai poţi sta între oameni, când ai urcat treptele scării din visul lui Iacov, şi ai gustat din mirosul binecuvântat? E momentul în care simţi că te apropii de mantia Domnului, curată,de care de-a lungul timpului oameni păcătoşi s-au ţinut şi au strigat după milă, după binecuvântare… e mantia pe care  Isaia a văzut-o mai demult. Nu poţi să-i dai drumul. Te prinzi tare. E miros de veşnicie.

Amuţiţi de ce am văzut, nu puteam vorbi niciunul. La un moment dat, prietenul meu a zis:

“Când te uiţi la asemenea oameni îţi dai seama ce departe eşti!”

Îl credeam. Era miros de veşnicie.

Era o zi de alegeri când m-am dus la votare. Am urcat treptele clădirii, şi când am ajuns la rând am fost întrebat:

- Numele.

- Moldoveanu Nicolae.

A cautat şi apoi mi-a spus:

- Dumneavoastră nu aveţi dreptul să votaţi, deoarece aţi fost deţinut politic şi sunteţi degradat civic

Atunci când m-au arestat, mi-au dat 12 ani de închisoare, confiscarea averii şi degradare civică. Prin degradare civică se înţelegea că omul nu mai avea nici un drept în societate. Nu putea să se angajeze, nu putea să deţină nici o funcţie – nici măcar cea de portar.

Am plecat din acea clădire, întristat… şi pe scări am spus:

“Doamne Isuse, am fost să aleg pe oameni. Azi nu mai aleg pe nimeni, doar Te aleg pe Tine.”

Când am ajuns acasă, am aşternut cântarea pe hârtie: ISUSE, DINTRE TOŢI TE-ALEG MEREU.

Versurile cântării sunt:

1 Isuse, dintre toţi Te-aleg mereu,
În orice zi, în orice clipă,
Căci Tu eşti viaţa sufletului meu
Şi harul care mă ridică.
Refren:
Te-aleg mereu, Te-aleg mereu,
Isus, Mântuitorul meu
Te-aleg mereu, Te-aleg mereu.
2 Isue-aleg deplin cărarea Ta
Din miile de căi din lume
Şi vreau să merg pe ea, cât m-ar costa
Dă-mi Duhul Tău să mă îndrume.

3 Isuse-aleg Cuvântul Tău cel sfânt
Căci numai el e adevărul,
Ce-mi dă lumină lină pe pământ
Şi-avânt să pot ajunge cerul.

4 Isuse-aleg iubirea Ta de jar
Din tot ce-n lume mă îmbie,
Ca să-mi aprindă-al inimi altar
Să ard-acum şi-n veşnicie.

5 Isuse, din orice Te-aleg mereu,
Zi după zi Te ştiu mai bine
Căci Tu eşti dragul sufletului meu
Alt bun nu-mi vreau decât pe Tine.

Cand am fost la fr Niculiţă, a cântat cântarea, dar a cântat-o, aşa cum doar dumnealui o ştie cânta. În prag de sărbătoare, în prag de bucurie, noi – să-L alegem pe Domnul

Era o zi de primăvară, soarele deschidea genele după noaptea iernii, iar natura striga de viaţă. Era puterea învierii Domnului Isus care a dat viaţă. În acea perioadă, i-am făcut o vizită mult iubitului frate. Am avut mai multe intrebări pentru el. Una dintre întrebări a fost cu privire la politică… l-am intrebat de implicarea unui creştin în politică. Răspunsul a fost ceva de genul următor:

“Politică vine de la cuvântul polis – ce însemnează cetate. Creştinul îşi are Cetatea dincolo de nori, şi el este chemat să urmeze politica de acolo… noi trăim pentru Acolo”

Care este politica Scripturii cu privire la politică? Ce trebuie să facem ca şi creştini? Aş dori să punctez două lucruri cu privire la acest aspect, privitor la dregător, cel pe care Domnul a îngăduit să fie preşedinte:

- cinste

- rugăciune.

Suntem cetăţeni români, dar cei care suntem şi cetăţeni ai Cerului, şi politica de care trebuie să ne ocupăm, şi despre care îngrijorător ar trebui să discutăm, este dacă împlinim ceea ce ne cere Domnul. Asta îl făcea pe fr Niculiţă să afirme despre politcă.

O oaie, oricât ar fi de frumos pictată, lupul nu o va mânca!

Ce a vrut fratele Niculiţă să spună despre această oaie? La ce s-a referit?

Imaginea aceasta este una metaforică, prin care înţelegem paradoxul in care era Asaf în Ps 73 şi al nostru:

De ce mie mi se întâmplă unele lucruri rele şi sunt bun, şi altii sunt răi şi li se întâmpla lucruri bune?

Raspuns: Pentru că unii oameni, sau chiar cei care îşi zic creştini, sunt doar pictaţi, iar tu… NU!

“Pavel, întemniţat al lui Isus Hristos, şi fratele Timotei, către prea iubitul Filimon, tovarăşul nostru de lucru”

Întoarcerea lui la Domnul Isus s-a făcut prin sf. ap. Pavel şi fiind un om cu daruri deosebite, s-a alăturat grupului de lucrători pe ogorul Domnului, care îl ajutau pe marele lor părinte duhovnicesc, Pavel. Ce-i drept, el nu mergea din loc în loc, cum mergeau ceilalţi, dar acolo în localitatea lui, în Colose, era un lucrător de bază, un bătrân conducător de adunare. Adunarea era chiar în casa lui. După câte se vede, odată cu inima lui predată Domnului Isus şi-a predat şi casa şi averea. Aceasta este adevărata întoarcere la Dumnezeu.
Numele lui(Filimon înseamnă „îndrăgostitul” sau „drăgăstos”), pare să arate mai viu şi mai puternic ceea ce era el de fapt cu viaţa: un îndrăgostit de Cristos şi lucrarea Lui. Aşa trebuie trebuie să fie orice fiu al Golgotei, orice răscumpărat al Domnului Isus.
Numai de ceea ce eşti îndrăgostit eşti în stare să-ţi dai timpul, averea, talentele şi viaţa.
Lui Filimon, acestui îndrăgostit de Domnul Isus Cristos, îi scrie sf. ap. Pavel ca să primească înapoi pe unul din sclavii lui, pe Onisim care l-a jefuit şi apoi a fugit în Roma, unde s-a întâlnit cu sf. ap. Pavel şi prin el s-a întors la Cristos. Epistola a avut efect şi astfel Numele Domnului Isus a fost proslăvit şi lucrarea Lui a propăşit şi cu această ocazie.
Binecuvântat să fie Dumnezeu pentru toate minunile şi orânduirile Lui, prin care caută să ne apropie şi să ne înveţe mai desăvârşit calea şi voia Lui cea sfântă.
Amin!

O, gândiţi-vă mereu la temniţa lui Pavel din Roma. În orice prigoană şi furtună ai ajunge, tu fratele meu, trebuie să-L vesteşti cu îndrăzneală pe Isus cel răstignit. Şi vei avea izbândă.
Doamne Isuse, fă-mă întotdeauna demn de numele Tău. Să nu sufăr pentru altceva, ci numai pentru Tine. Să arăt în viaţa mea de fiecare clipă că sunt un răscumpărat al Tău.
Ajută-mă să umblu smerit şi curat pe calea Ta până la sfârşit, ca Tu să te poţi bucura de mine. Amin!
„… şi fratele Timotei, către preaiubitul Filimon, tovarăşul nostru de lucru.”
Sf. ap. Pavel îi scrie lui Filimon, tovarăşul lui de lucru, din temniţa Romei. Lângă el avea şi pe dragul lui copil duhovnicesc şi frate în Cristos, Timotei, şi alte suflete iubitoare. În prezenţa lor, şi sfătuindu-se cu ei, a scris el această epistolă, cea mai scurtă dintre toate epistolele sale.
Zice păr. Iosif Trifa: „cea mai scurtă ep. a sf. ap. Pavel este cea către Filimon. Are numai un capitol. Şi totuşi cât de mult spune şi această scrisoare! Citind-o te năpădeşte râul acela de dragoste, de bunătate, de frăţietate, care era în viaţa primilor creştini.”
Filimon era un răscumpărat al Domnului Isus din categoria oamenilor bogaţi, fiind şi el stăpân de sclavi, aşa cum era pe vremea aceea.