„Nu puneţi viteză”

Una din zicalele fratelui Niculiţă la despărţire era aceasta:

„Nu puneţi viteză!”

Ieşind de pe valea Oltului şi îndreptându-mă spre Sibiu, ca să reîntâlnesc familia preaiubită, mi s-a lipit piciorul de acceleraţie, cu toate că Domnul mi-a adus aminte că orice binecuvântare însemnează şi o responsabilizare. Dar să revin: ieşind de pe valea Oltului, un radar m-a „îmbrăţişat”(65km/h în localitate), şi am plecat în urma întâlnirii cu domnii agenţi, şi îmbogăţit şi sărăcit. Sărăcit datorită amenzii, şi îmbogăţit, datorită punctelor primite şi faptul că mi s-a reamintit ce mi-a spus fratele: „Nu puneţi viteză!”.

Am lăudat pe Domnul, pentru că orice binecuvântare, însemnează şi o responsabilizare, aşadar nu puneţi viteză.

În întâlnirea cu ispitele, nu puneţi viteză.

În deciziile majore, nu puneţi viteză.

În momentele de incertitudine, nu puneţi viteză.

Când nori negri de amărăciune întunecă zarea, nu puneţi viteză.

Când păcatul este după următoarea curbă, nu puneţi viteză.

Când viaţa se derulează prea repede parcă, nu puneţi viteză.

Când momentele cu cei dragi sunt prea scurte, nu puneţi viteză.

Când vă aplecaţi în rugăciune, nu puneţi viteză.

Când luaţi harfa laudei în mână, nu puneţi viteză.

Atunci când trebuie să încurajezi, nu puneţi viteză.

de fapt, roada Duhului Sfânt are şi îndelunga răbdare… aşa că nu puneţi viteză.

Anunțuri

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: