Filimon v 2

„Către sora Apfia şi către Arhip, tovarăşul nostru de luptă şi  către Biserica din casa ta.”

 

Epistola sf. ap. Pavel nu este adresată numai lui Filimon, ci şi soţiei sale, Apfia, prietenului familiei sale, Arhip, care era un luptător al lui Cristos cunoscut şi Bisericii din casa lui (a lui Filimon).

Filimon este însă principalul adresant (destinatar). Apfia, soţia lui, era o soră credincioasă şi râvnitoare în lucrarea Evangheliei. Şi, ca şi soţul ei, purta şi ea un nume care i se potrivea cu viaţa (Apfia însemna „Producătoare” sau „Roditoare”). Ce fericite ar fi căminurile creştine care ar avea în conducerea treburilor casnice câte o soră-soţie ca Apfia. Dacă nu ar fi fost Apfia o soră în Cristos, în căminul ei, în toate treburile gospodăreşti, nu ar fi fost cu putinţă ajungerea la starea de găzduire a bisericii în casa lui Filimon. O soţie credincioasă transformă căminul în Biserică. Probabil că în Colose existau mai multe case unde se strângea Biserica lui Cristos, neavând un local potrivit. Casa lui Filimon era una din acestea. Aşa era pe vremea aceea şi n-ar fi rău să fie şi astăzi aşa! Pe lângă localurile speciale de adunare să se strângă biserica prin case. Adunările creştine din case sunt mai intime şi mai libere de oficialism. Oficialismul este un duh vrăjmaş Duhului lui Cristos şi paralizează viaţa cea nouă, când pătrunde într-o comunitate. Sf. ap. Pavel, prin faptul că se adresează nu numai lui Filimon, ci şi soţiei lui, şi prietenului Arhip şi întregii Biserici din casa lui, voia cu toată puterea să ajute la reprimirea lui Onisim în familia lui Filimon.

„… Biserica din casa ta.”

După înţelesul literal, cuvântul „Biserică” înseamnă „casa împărătească” (în greceşte Basileos înseamnă rege). Într-adevăr, Biserica este casa Împăratului împăraţilor, adică a Domnului Isus. Această Biserică este stâlpul şi temelia adevărului (1 Tim 3:25), pentru că în ea locuieşte Adevărul care este tot Domnul Isus. Numai unde locuieşte Dumnezeu este Adevărul, cum zice sf. Ciprian: „Unde este Cristos, acolo este Biserica; unde este Cristos, acolo este Adevărul esenţial.”

A fi creştin însemană a fi Biserică. Inima şi trupul crediciosului trebuie să fie Biserică, altfel nu este creştin (1 Cor. 3:16). Dar nu numai el personal ci şi casa lui trebuie să fie o Biserică. Toţi credincioşii, adunaţi laolaltă formează Biserica mare a Domnului. De la adunarea Bisericii a primit numele de „biserică” şi clădirea în care se adunau, deşi, după învăţătura Noului Testament, nu este drept să se numească aşa, căci nu zidurile sunt Biserică.  Cel mai potrivit nume pentru clădire, ar fi: „Casa Bisericii”, aş acum spunea tot sf. Ciprian: „Prin Biserică să se înţeleagă poporul ales al lui Dumnezeu, care posedă adevărul şi formele lui esenţiale.” În primele veacuri ale creştinismului, aşa se numea localul de adunare.

Nimeni nu se poate numi Biserică a lui Dumnezeu, dacă în el nu se vede Cristos. Prezenţa lui Cristos într-o inimă, într-o familie, sau într-o adunare, dă dreptul de a purta numele de Biserică. Unde locuieşte Împăratul, acolo se poate spune „Casa Împăratului”. Şi unde locuieşte Cristos se cunoaşte, pentru că El este: dragoste, pace, blândeţe, bunătate, adevăr şi lumină. Iată semnele unui purtător de Cristos, iată semnele unei familii şi adunări unde locuieşte Cristos. Stâlpul şi temelia adevărului în lume este Biserica, fiindcă în ea locuieşte Cristos – Adevărul. Cine nu poartă pe Cristos în viaţa practică, nu este Biserică.