Filimon v 7

În adevăr am avut o mare bucurie şi mângâiere pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine.”

Numai dragostea aduce bucurie şi mângăiere adevărată, atât în inima celui care iubeşte cât şi inima celui iubit. Dragostea este ca lumina: cuprinde în sine pe toţi cei care sunt în locul în care este ea. Prin dragoste se ajunge la adeăvrata cunoaştere a lucrurilor dumnezeieşti şi a tuturor fiinţelor născute din Dumnezeu. Adevărat spunea Pascal: „Lucrurile omeneşti trebuie să le cunoşti pentur a le iubi, lucrurile dumnezeieşti trebuie să le iubeşti pentru a le cunoaşte.”

Filimon, despre care scrie sf. ap. Pavel, era o pricină de bucurie, mângâiere şi înviorare pentru toţi sfinţii, datorită dragostei care se revărsa din inima lui, fără părtinire şi încontinuu. Numai dragostea nepărtinitoare este din Dumnezeu şi produce cu adevărat înviorare pentru toţi fraţii în Cristos.
Ce înseamnă oare înviorare? Desigur, întrebarea aduce cu sine şi răspunsul: înviorare înseamnă a da viaţă. Şi nimeni nu poate face lucrarea aceasta mai desăvârşit ca dragostea. Frate, inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine?
Cuvântul înviorare, înseamnă a împrospăta viaţa, care, datorită unor împrejurări vitrege, începe să se ofilească, aşa cum se ofileşte o floare fără apă. A fi creştin înseamnă a purta Apa Vieţii, pe Cristos, prin care trebuie să dai viaţă nouă celor morţi în păcat, iar celor înviaţi să le fi spre înviorare tot timpul.
Un creştin ofilit nu este bun de slujbă, de aceea trebuie să ne cunoaştem bine menirea noastră pe pământ – căci avem o menire (comp. Efeseni 4:1).

Dacă suntem vioi în Cristos, vom putea înviora şi pe alţii – şi trebuie să fim vioi, dacă am băut din Apa Vieţii – Cristos. Această Apă ne preface şi pe noi într-un izvor, care ţâşneşte în viaţa veşnică (vezi Ioan 4:14).
Cine nu se înviorează zilnic cu Apa Vieţii, trăieşte o viaţă ofilită fără roadă şi fără bucurie. Numai dragostea, care arde în inimile noastre, poate înviora inimilor altor credincioşi. Orice creştin adevărat, a primit din partea lui Dumnezeu tot ce trebuie, ca să învioreze pe alţii. Purtătorul şi împărţitorul dragostei este purtătorul şi împărţitorul vieţii celei noi, în Cristos.
Adevărat scria fr. Ioan Marini: „Fiecare credincios trebuie să fie un misionar al dragostei.”

Amintindu-i de toate aceste lucruri lui Filimon, sf. ap. Pavel, pregătea pentru primirea robului Onisim, care de data aceasta făcea el parte dintre sfinţi, pentru că Îl primise pe Domnul Isus ca Mântuitor al său. În altă traducere zice despre Filimon cel iubitor: „…Frate, inimile sfinţilor s-au odihnit prin tine”, în loc de „… inimile sfinţilor s-au înviorat prin tine.”

Şi înviorat şi odihnit este foart potrivit pentru dragoste. Căci, în adevăr, dragostea dă şi viaţă şi odihnă sufletului. Nicăieri nu eşti mai în siguranţă ca în Templul dragostei. Aici te odihneşti cu adevărat şi prinzi noi puteri pentru orice lucru bun. Inima lui Filimon era un templu al dragostei.
Templul dragostei este zidit numai de Domnul Isus Cristos, după ce mai întâi El a curăţit desăvâşit locul (inima) prin scump sângele Său. Numai inima spălată prin sângele lui Cristos poate deveni un templu al dragostei în care şi Dumnezeu şi făpturile Sale găsesc bucurie, mângăiere şi odihnă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: