Filimon v 10

„Te rog pentru copilul meu pe care l-am născut în lanţurile mele: pentru Onisim”

Făptura nouă din noi să fie în atenţia noastră tot timpul. Ea este „copilul lui Dumnezeu”.

Frumoasă este lupta, rugăciunea şi jertfa pentru altul! Cu nimic nu semănăm aşa de limpede cu Domnul Isus ca prin dăruirea noastră pentru alţii.  El n-a vrut nimic pentru Sine şi nu a avut nici un interes personal pe pământ, ci a fost cu totul numai pentru alţii. S-a dezbrăcat pe Sine şi toată slava cerească, şi a venit în lumea păcătoasă, ca să sufere moartea de cruce pentru noi – numai pentru noi. Tot ce a avut El ne-a dăruit nouă. S-a dat pe Sine însuşi pentru noi. Aici este culmea dragostei.

Sf. ap. Pavel ca unul din cei mai contopiţi oameni cu Domnul Isus, din câţi a avut pământul, ca unul care a primit cel mai limpede Chipul Lui, ne-a dovedit în toate ocaziile că tot ce avea, tot ce făcea şi toate rugăciunile Lui erau numai pentru alţii. Cât de bine a înţeles El Persoana şi lucrarea Domnului Isus şi cât de mult a căutat să-L imite în toate lucrurile!

În versetul de mai sus se roagă de Filimon pentru Onisim. Îşi pune inima pentru acest suflet, care a fost născut din nou prin mijlocirea Lui, acolo în inchisoarea în care se afla el.

Adevăratul urmaş al lui Cristos rodeşte în orice timp şi în orice loc. El se aseamănă cu lămâiul, care are, în acelaşi timp şi flori şi roade care n-au ajuns la coacere şi roade coapte. Sf. ap. Pavel aducea suflete la Cristos şi când era liber şi când era întemniţat. Rodul ogorului muncii de un om se numeşte „rodul lui” (al omului), deşi nu el a rodit ci sămânţa pusă de el în ogor.

Sf. ap. Ioan scria limpede: „Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.” (2 Ioan 8).

Onisim era copilul (duhovnicesc) al lui Pavel, pentru că el, apostolul, a semănat în inima lui sămânţa vieţii celei noi, „sămânţa care nu poate putrezi…Cuvântul lui Dumnezeu…” (1 Petru 1:23). În felul acesta era Onisim, copilul lui născut din închisoarea din Roma. Nimeni însă, din toţi cei care au primit viaţă nouă prin propovăduirea apostolului Pavel, nu i-au zis: „Părinte”. Aşa ceva ar fi fost o călcare a Cuvântului spus de Mântuitorul Cristos: „Şi Tată să nu numiţi pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri” (Matei 23:9).

În adevăr, Onisim era copilul duhovnicesc al marelui Pavel, copil care a fost născut în vremea încercărilor, în lanţuri şi de aceea îi era atât de scump. Tot ce se naşte din mare durere este preţuit şi ocrotit mai mult. De aceea toţi urmaşii Domnului Isus, născuţi prin jertfa de la Cruce, au valoare aşa de mare în faţa lui Dumnezeu. Ei sunt fiii suferinţei. Viaţa lor a răsărit din moartea Domnului Isus.

Onisim a fost născut din nou, adică a fost eliberat din robia păcatului, în timp ce părintele lui duhovnicesc era în lanţuri. Aici este o dovadă puternică şi limpede, cum că din cea mai neagră temniţă se poate face cea mai desăvârşită lucrare pentru izbăvirea celor robiţi de diavolul. Dumnezeu nu este împiedicat nici de loc, nici de timp în lucrarea de mântuire, ci numai de sufletul care se împotriveşte harului Său.

Când tu te împotriveşti lui Dumnezeu care vrea să te izbăvească, atunci El nu te poate izbăvi.

Onisim, pentru că a vrut să primească izbăvirea, Dumnezeu i-a dăruit-o în cele mai întunecate închisori ale Romei. Onisim, a fost o mică piatră a marelui Templu al lui Dumnezeu.

Nu ştim multe despre Onisim, dar după întoarcerea lui la Dumnezeu putem spune că a fost folositor.

„Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe şi au mers după Isus.” (Ioan 1:37)

„Andrei… a găsit pe fratele său Simon:<< Noi am găsit pe Mesia>> (care tălmăcit înseamnă Cristos) şi l-a adus la Isus” (Ioan 1:41-42).

Biserica Domnului Isus are un început mic şi neînsemnat.

Într-o zi, doi oameni L-au întovărăşit pe Domnul Isus şi au aflat că El este Mesia. Unul din aceştia a fost Andrei. Însufleţit mult de acest lucru , el a găsit pe fratele său şi i-a povestit cu L-a aflat pe Mesia şi L-a adus la Isus. Aceasta era o faptă de numai câteva minute şi cu toate acestea ce urmări însemnate a avut!

Fratele lui Andrei care a fost adus la Domnul Isus era Simon Petru. Aducând pe cineva la Domnul Isus, nici nu ştim cât bine facem cu aceasta şi ce poate să ajungă acel om în lume. Pe cât pe pare, Andrei nu a fost ca apostol prea însemnat şi n-a săvârşit cine ştie ce lucrare; dar chiar dacă nu ar fi făcut nimic altceva decât a aduce pe fratele său la Domnul Isus, această faptă face ca viaţa lui să fie foarte însemnată. A aduce chiar numai un singur suflet la Domnul Isus şi a-l îndemna să-L urmeze este un lucru de o însemnătate care nu se poate socoti. Este începutul unei vieţi care va ajunge o binecuvântare, cine ştie cât de întinsă în lume şi în viitor.

Fericit este sufletul care nu se împotriveşte harului izbăvitor al lui Dumnezeu şi în clipa când îi aude chemarea îl primeşte în întregime! Slăvit să fie Domnul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: