Filimon v 17

„Dacă mă socoteşti dar ca prieten al tău, primeşte-l ca pe mine însumi.”

Prietenii Domnului Isus sunt şi prietenii tăi, dacă tu eşti cu adevărat prietenul Lui.

Prietenii prietenului meu, sunt şi prietenii mei. Aceasta este prietenia adevărată. De ceea trebuie mare atenţie la încheierea prieteniilor.

Toate prieteniile credincioşilor trebuie să fie încheiate prin Cristos, care este Cel dintâi Prieten. (Ioan 15:14-15)

Orice prietenie care nu trece prin Cristos este prietenia cu lumea şi cu păcatul, şi cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu, şi cu prietenii lui Dumnezeu, cu răscumpăraţii Lui (Iacov 4:4).

Sf. Antonie cel Mare zice: „Prietenia cu omul firesc este prietenia cu diavolul. Să nu-ţi îngădui să calci dumnezeieştile porunci de dragul prieteniei omeneşti.”

Sf. Grigorie Teologul scria şi el: „Este mai uşor să împrumuţi un viciu decât să transmiţi o virtute, după cum este mai uşor să te molipseşti de o boală decât să dai cuiva din sănătatea ta.”

Prietenii nu umblă cu vicleşug unii faţă de alţii, ci au deplină încredere în legăturile lor. Unde este viclenie, nu este prietenie. Prietenia se întemeiază pe adevărul care lucrează prin dragoste. Fără adevăr, nu poate fi prietenie. Tot ce este clădit pe minciună, se dărâmă.

„Prietenia, spunea un înţelept, este un suflet în două trupuri”. În felul acesta nu pot să încapă viclenia, neîncrederea şi minciuna.

Domnul Isus Cristos vrea nu numai să ne mântuiască, ci să ne facă prietenii Săi, dacă Îi ascultăm Cuvântul adevărului Său (Ioan 15:14); şi mai mult: să ne facă mădulare în Trupul Său.

Fratele meu, ca să-ţi pot primi prietenii, încheie prietenia cu ei prin Domnul Isus. Fă-i şi pe ei prieteni ai Lui, altfel sunt nevoit să mă feresc de părtăşia cu tine, când tu vii însoţit de prieteni care sunt vrăjmaşi cu Isus.

Nu poţi fi prieten şi cu lumina şi cu întunericul în acelaşi timp. Numai atunci suntem cu adevărat lucrători împreună cu Dumnezeu şi preteni buni ai Lui când ne păstrăm curaţi faţă de lume şi păcat.

Marele om al lui Dumnezeu din ţara noastră, Ion Marini, zicea: „A încerca să încredinţezi lumea de păcat, rămânând totodată în tovărăşie cu ea, înseamnă să-ţi pierzi vremea degeaba.”

Sf. ap. Pavel era prieten cu Filimon, dar se împrietenise şi cu Onisim, robul lui Filimon, care îi făcuse mari pagube lui Filimon. Acum, ca prieten al lui Pavel, şi mai ales ca om născut din nou, Filimon trebuia să-l primească pe Onisim şi să aibă părtăşie cu el. „Dacă mă socoteşti dar ca prieten al tău, primeşte-l ca pe mine însumi.”

Starea de răscumpărat al Domnului Isus te face egal şi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa credincioşilor Săi: „Primeşte-l ca pe mine însumi.” Aşa trebuia primit Onisim. Ori Pavel, ori Onisim, în faţa credinciosului Filimon trebuiau să fie la fel.

Altă traducere zice: „Deci de mă ai pe mine părtaş, primeşte-l pe el ca pe mine”. Este vorba de părtăşie. Prieten adevărat este numai cel cu care ai părtăşie.

Avem nevoie de încredere.

Legăturile fiecăruia dintre noi cu cei din anturajul nostru sunt de dimineaţa până seara bazate pe încredere: eu nu verific întotdeauna monedele pe care mi le dă de la casieria magazinului şi, cu atât mai mult, nu pun la îndoială ştirile primite prin radio, aproape întotdeauna consider că acestea sunt exacte.

Un psiholog s-a interesat despre diferitele necesităţi ale fiinţei umane şi a încercat să le claseze în ordinea importanţei. În cursul acestor cercetări a observat că, dacă necesităţile fiziologice de bază ocupă primul loc, ceea ce se impune în al doilea rând este nevoia de încredere, de securitate. Şi noi veghem în mod instinctiv să întrunim toate condiţiile pentru a avea în mod permanent un sentiment de încredere. Încredere în cine? În ce? În viitor? În mine? În ce mă priveşte, răspunsul este: Nu! Am nevoie să mă încred în cineva mai mare, mai tare, având şi mai multă experienţă decât mine. Dar ceea ce este mai minunat este faptul că L-am găsit: Numele Lui este Isus Cristos. El a mers până acolo că şi-a dat viaţa pentru a o salva pe a mea pentru eternitate. Înviat şi fiind acum în cer, El este puternic şi înţelept şi plin de iubire; pot să Îi prezint cu deplină încredere toate problemele mele, mici şi mari. Pot spune: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de nimic.

Bucuria pe care a avut-o Filimon dacă s-ar fi întâlnit cu sf. ap. Pavel, aceeaşi bucurie trebuia să o aibă şi la întâlnirea cu Onisim.

În adevăr, numai harul dragostei lui Dumnezeu poate face această nivelare în sufletele credincioase. Şi toţi cei care stau sub acest har trebuie să ajungă la starea de a primi cu bucurie pe toţi credincioşii, neţinând seamă de gruparea religioasă din care fac parte şi nici de starea socială în care sunt.

Dacă Dumnezeu îmi este prieten, trebuie să primesc în inima mea pe toţi prietenii Lui şi să am părtăşie cu ei. Altfel prietenia mea cu Dumnezeu este numai o vorbă şi nu un adevăr.

Toţi cei care mărturisesc pe Domnul Isus ca Mântuitor al lor personal, toţi cei care de bună boie au încheiat un legământ cu El, toţi sunt fraţi şi trebuie să trăiască în dulcea părtăşie cu El.

Slăvit să fie Domnul.

Anunțuri

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: