Iacov 1:10

„Bogatul, dimpotrivă, să se laudă cu smerenia lui: căci va trece ca floarea ierbii.”

Bogăţia poate fi o patimă chinuitoare sau o pricină de binecuvântare, după cum este omul care o are: predat sau nepredat Domnului. Cel care s-a predat sută la sută Domnului, a predat şi bogăţia lui. Ea este a Domnului şi cu lucrurile Domnului nu te poţi lăuda. Numia Domnul Isus Cristos poate coborâ pe om de piscul mândriei în valea smereniei, pentru că numai El poate nimici lucrările diavolului. (1 Ioan 3:8, Luca 10:18, Ioan 16:11; Evrei 2:14). Mândria sau slava deşartă şi drumul care duce la ea sunt lucrări ale diavolului, pe care Domnul Isus le nimiceşte în sufletul care vine la El şi I se predă cu adevărat. Bogăţia pentru oamenii neîntorşi la Dumnezeu este un pisc al diavolului, care înalţă pe cei care îşi pun încrederea în ea, ca apoi să-i trântească în prăpăstiile morţii.

În psalmul 103:15-16, citim: „Omul! Zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este, şi locul pe care-l cuprindea, n-o mai cunoaşte.”. Există un cactus care poartă numele de „regina nopţii”. Are o floare minunată care înfloreşte foarte repede. Se deschide după apusul soarelui şi atinge către miezul nopţii frumoasa ei desfăşurare: o corolă minunată, albă, cu un parfum încântător. Dar abia înfloreşte, că şi începe să se ofilească, iar la ora trei noaptea este trecută deja, nu o atinge nici o rază de soare. Nu se aseamănă fericirea şi slava pământească a omului firesc cu această floare? Ce luptă mare se dă până când omul îşi atinge scopul şi cât de repede dispare ceea ce are în mâini: bogăţie, faimă, putere etc.! Averile pământeşti nu îl vor satisface niciodată. În toate lipseşte raza de soare a adevăratei fericiri, care poate fi găsită numai în credinţa în Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, o fericire care ţine veşnic!

După ce omul trece de „punctul culminant al vieţii”, vin zile care nu-i plac. Prin slăbirea tuturor modularelor şi a simţurilor şi prin tulburările ce vin odată cu bătrâneţea, i se aduce aminte omului că viaţa de pe pământ se apropie de sfârşit. Ferice de acela care a găsit un sprijin în Domnul şi Mântuitorul său, Isus Cristos.

Cei înălţaţi de lucruri pământeşti sau de oameni, au soarta lucrurilor pământeşti şi a oamenilor necredincioşi şi lumeşti. Câtă pace şi fericire gustă bogatul, care a fost izbăvit, prin harul lui Dumnezeu, de pe piscul diavolului – averea pe care şi-o adunase – şi adus în văile mănoase ale smereniei! Numia în aceste văi se strânge Apa vieţii veşnice, aici sunt adevăratele bogăţii duhovniceşti. Iată de ce trebuie să se laude credinciosul, care a fost bogat, dar a fost izbăvit de povara lui. Chiar dacă o parte din bogăţie i-a rămas, el nu o mai socoteşte ca a lui, ci ca a Domnului. Numai cei săraci în duhul lor, pot trăi fericirea pe care o dă smerenia, numai ei se pot lăuda cu această podoabă a cerului, pe care harul lui Dumnezeu le-a dăruit-o.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: