Iacov 1:13

„Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.”

Să nu arunci niciodată vina asupra lui Dumnezeu, pentru ispitele care vin din afară cât şi pentru poftele şi dorinţele dinăuntru, credinciosule, fratele meu. E un păcat frozav acesta. Primul om, Adam, tocmai de acest păcat s-a făcut vinovat: „Femeia pe care mi-ai dat-o … mi-a dat din pom.” (Genesa 3:12) – aşa a zi el. Adică darul lui Dumnezeu – femeia – era de vină.

Dumnezeu poartă păcatul nostru şi ne ajută în slăbiciune, dar să nu-L învinuim pe El pentru starea noastră rea. El nu ispiteşte pe nimeni spre rău. Zice sf. Antonie cel Mare: „Răul se prinde de fire ca rugina de fier şi necurăţia de trup. Însă nici cel care prelucrează fierul n-a făcut rugina, nici părinţii care au dat viaţă trupului, necurăţia trupului. Tot aşa nici răutatea n-a făcut-o Dumnezeu, ci i-a dat omului şi cunoştinţa şi puterea de a deosebi, ca să fugă de rău, ca unul ce ştie că va fi vătămat de el.”

Chiar şi cârtirea în inima noastră, atunci când trecem prin încercări, întrebările supărătoare pe care I le punem lui Dumnezeu zicând: „De ce aşa?” sau „De ce tocmai cu mine s-a întâmplat acest lucru?” sunt o învinuire mai acoperită adusă lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, ci numai diavolul face acest lucru. El este ispititorul, fiind ajutat de pofta care se află în firea noastră veche. Dumnezeu însă îngăduie câteodată diavolului să ne ispitească, pentru întărirea credinţei şi răbdării noastre, deci pentru binele nostru. Aşa s-a întâmplat cu Iov, aşa s-au petrecut lucrurile cu Domnul Isus şi tot aşa este şi cu noi. Dar să ştim un lucru: când vine ispita, primim şi puterea şi răbdarea, ca să trecem biruitori prin ea, dacă avem privirea necurmat îndreptată spre Mântuitorul nostru. „Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (1 Cor. 10:13). Răbdarea nu se învaţă decât în ispite şi lupte. Dacă avem viaţa predată în întregime Domnului, să nu ne temem de ele, căci nu vom fi înfrânţi. Săgeţile ispitelor, cât de multe şi înfocate ar fi, nu ne pot aduce nici o pagubă duhovnicească, dacă rămânem deplin sub adăpostul lui Dumnezeu. Să fim siguri de lucrul acesta.

Anunțuri

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: