Iacov 1:15 a

„Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului, şi păcatul odată făptuit, aduce moartea.”

Prin anul 1937, pe coasta Californiei, s-a petecut ceva cu totul neobişnuit. O tânără pereche – soţ şi soţie – împreună cu mai mulţi prieteni erau pe plajă. În timp ce căutau scoici printre stâncile de pe coastă, femeia a simţit o strânsură puternică de gleznă. Ce era? Braţul unei caracatiţe uriaşe, care avea cel puţn patru metri lungime, îi încolăcise piciorul. Soţul şi prietenii auzind ţipetele tinerei femei, s-au năpustit asupra braţului monstrului şi loveau cu tot ce aveau la îndemână în el, ca să se desfacă. Totul a fost zadarnic. În această luptă pe cât de scurtă pe atât de înspăimântătoare, fiorosul animal marin a învins şi a dispărut în adânc cu prada sa. Aşa este şi monstrul păcatului. Dacă nu suntem atenţi tot timpul, ne înfăşoară repede şi ne târăşte în apele morţii. Zice sf. ap. Pavel: „Să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne…” (Evrei 12:1).

„Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului, şi păcatul odată făptuit, aduce moartea.” Pofta firii pământeşti dă naştere păcatului. Iată de ce nu trebuie stat la discuţie cu ea. Când stai de vorbă cu ispita, vei fi biruit, pentru că pofta din tine te atrage la ea. Sf. Vasile cel Mare spune: „Mânioşii sunt victima propriei lor patimi”. Aşa cum otrava care atinge simţurile se răspândeşte în tot corpul, tot aşa păcatul, dacă găseşte o fisură (crăpătură) făcută de poftă, se răspândeşte în fiinţa omului. Odată răspândit aduce cu sine un lanţ de nenorociri şi apoi moartea. Să nu pofteşti! Această poruncă are a face nu numai cu mintea, ci şi cu inima, deoarece pofta este chiar rădăcina păcatului, orice păcat născându-se din poftă. Pofta doreşte nu numai să aibă mai mult, dar vrea chiar ca bunurile aproapelui să fie ale ei. De aceea ea este mama tuturor nedreptăţilor faţă de aproapele. Pofta se iubeşte numai pe sine însuşi. Pofta este ca o piatră de moară care zdrobeşteceea ce este mai bun însufletul omenesc, pentru a-şi împlini orice dorinţă. Un om, care se supune poftei, dorind ceea ce este al aproapelui, ajunge apoi să calce toate poruncile.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: