Iacov 1:19 p2

Martirul Sextus, un credincios al lui Dumnezeu care a trăit în sec. al III-lea, spunea: „Cunoaşterea de Dumnezeu îl face pe om zgârcit în cuvinte.” Mai multe nenorociri şi pagube a adus vorbirea în viaţa omului şi a lumii întregi decât tăcerea. Papgalul vorbăreţ e închis într-o colivie. Alte păsări, care nu ştiu să vorbească, zboară libere.”

Din pricina vorbărie, omul săvârşeşte multe păcate, căci unde este vorbă multă este sfinţenie puţină. Unul din înţelepţii lumii, dându-şi seama de pagubele pe care le aduce prea multă vorbă , a zis: „Omul nu este fiinţă raţională, ci una căreia îi place să discute.” Când vorba-i scumpă, slujba nu este în zadar. Câtevad in gândurile sfinţilor părinţi despre vorbărie şi tăcere, ne vor ajuta să înţelegem mai bine acest lucru.

Sf. Ioan Gură de Aur: „Cel ce vorbeşte mult, nu lucrează nimic, pe când cel ce lucrează mult, nu vorbeşte nimic fără timp şi fără rost.

Sf. Grigorie de Nazians: „Întotdeauna este mai puţină primejdie în a asculta decât în a vorbi; şi este mai plăcut a învăţa de la alţii, decât să înveţi pe alţii… mai bine să te înveţi, decât neştiind, să înveţi pe alţii.

Sf. Ioan Carpatiul: „Nimic nu obişnuieşte să piardă aşa de mult virtutea, ca vorbirea deşartă.

Avva Talasie: „Numai vorbirea duhovnicească este folositoare, iar tăcerea este mai preferabilă decât toate.

Sf. Antonie cel Mare: „Tăcând înţelegi şi după ce ai înţeles vorbeşti. Căci în tăcere naşte mintea cuvântul.

Din cele spune mai sus, omul duhovnicesc, adică cel născut din nou din Dumnezeu, ştie să aleagă dreapta măsură, car eeste viruttea virtuţiilor. El nu va vorbi când trebuie să tacă şi nu va tăcea când trebuie să vorbească, întrucât rămâne sub călăuzirea necurmată a Duhului Sfânt. Căci după cum este păcat să acoperi adevărul dumnezeiesc prin mulţimea vorbelor, tot aşa este păcat să taci când trebui esă mărturiseşti cu vorba adevărul. O veche carte spune: „Mărturisirea adevărului la timpul şi la locul potrivit este mai bună decât tăcerea. Să avem grijă de mărgăritarele adevărului, ca să nu le aruncăm în troaca porcilor (Matei 6:7), dar nici să le oprim acolo unde trebuie să le dăm. Păcat este şi într-un fel şi în altul.

„…zăbavnic la mânie…

Aşa este omul – omul cu adevărat om născut din Dumnezeu. Zăbavnic, adică încet, fără grabă la mânie. Când vine mânia la cel credincios, el nu-i spune „bun venit”, ci o ţine la uşă, pentru că oricât de dreaptă ar fi, lasă în urma ei amărăciune. Mânia vine pe neaşteptate, dar din partea naostră se cere s-o stăpânim, să-i punem îndată frâul pe care ni la- dăruit harul lui Dumnezeu: amânarea şi apoi rugăciunea.

Versificând o maximă sanscrită, poetul G. Coşbuc spunea:

„Mânia-n oamenii cei buni

Se naşte moartă, se topeşte;

În cei cuminţi, un ceas trăieşte;

În semidocţi trăieşte luni

Trei ani în proştii cei din gloată,

Iar în mişei, viaţa toată.”

Mânia est eun mare duşman al vieţii duhovniceşti, al rugăciunii, al păcii, al dragostei şi al bucuriei în Cristos. Zice sf. Vasile cel mare: „Nu te face dascălul nefericitului tău duşman. Nu te face îndrumătorul celui mânios, ca să nu ajungi să îmbraci haina lui.”

„… zăbavnic la mânie…”

Un tânăr fiind jignit de cineva, a venit supărat la unul din prietenii lui şi a început să-i spună: „Am să-i arăt eu cine sunt! Am să-l fac eu să mă cunoască şi să nu mă uite cât va trăi.” Prietenul lui i-a răspuns: „Nu te pripi. Jignirea e ca stropirea cu noroi. Ei bine, când ţi-au fost storpite hainele cu noroinu este bine să te apuci îndată să le ştergi, căci mai mare pate se face. Lasă-le să se usuce. După aceea poţi să le freci cu peria şi noroiul va fi înlăturat.” Iată un sfat bun şi o asemănare nimerită.

Cine se aprinde pe dată şi, în aprinderea lui, pe dată şi vorbeşte sau lucrează, este în primejdie de a greşi; mânia din el nu se potoleşte, iar răul făcut altora este câteodată foarte mare. Din lucru de nimic, pot să iasă lucruri foarte rele. O mică neînţelegere poate să ducă la despărţiri pentru totdeauna. De aceea Cuvântul ne îndeamnă să fim zăbavnici la mânie. Lasă întâi să se usuce. Aşteaptă până va încolţi răbdarea şi, alături de ea, tovarăşa ei nedespărţită, blândeţea, „omul ascuns al inimii în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este d emare preţ înaintea lui Dumnezeu.” (1 Petru 3:4). Atunci vei judeca altfel şi vei lucra altfel.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: