Iacov 1:24

„Şi după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.”

Oglinda Cuvântului lui Dumnezeu îţi arată desăvârşit starea sufletului tău, vezi desluşit în ea orice pată de pe conştiinţa ta, dar dacă, după ce te-ai privit, pleci şi uiţi îndată cum eşti, la ce îţi foloseşte?

Dacă tu nu vrei să fi curăţit, cine te va curăţi cu forţa? Domnul Isus întreabă pe slăbănog: „Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5:6). A vrea nu înseamnă numai a spune un cuvânt, ci înseamnă o acţiune, o faptă. Cine vrea să fie curăţit, abia după ce şi-a privit faţa în oglindă, se duce îndată la mijloacele de curăţire: apă, săpun, sodă şi începe să se spele, sau roagă pe cineva să-l ajute. Tot aşa şi cu cel care îşi vreşte sufletul în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu: ia măsuri urgente de curăţire şi de îndreptare mergând la Domnul Isus şi rugându-L să-l curăţească prin sângele Său scump. Cine pleacă flămând de lângă pâine, este vinovat de suferinţa şi moartea lui. Cine pleacă murdar de lângă apă şi săpun, să-şi poarte singur ruşinea murdăriei. Cine pleacă din faţa Domnului Isus şi a Cuvântului Său, fără să ceară iertare şi curăţire de întinăciunea păcatului, nu-i pagubă că moarte în păcatul lui.

„Şi după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.”

Intrând în contact cu un trib primitiv, un explorator a oferit reginei tribului câteva daruri, între care şi o oglindă. Ea nu văzuse niciodată o oglindă, de aceea i-a explicat că în ea îşi putea privi faţa. Dar plăcerea ei s-a transformat într-o mânie violentă. Era bătrână şi urătă, lucru de care nu ţinuse cont până atunci. „Eşti un obraznic şi un mincinos”, a spus omului alb acea femeie oribilă. „Înfăţişarea pe care o arată oglinda, nu pot să fiu eu.” Şi în furia ei a spart oglinda. Acest comportament copilăresc ne face să ne gândim la atitudinea multora dintre noi cu privire la oglinda sufletului: Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Poate ne-am hrănit mult timp cu o părere bună despre noi înşine, despre conduita noastră, despre moralitatea noastră, până în momnetul în care Cartea divină, care nu înşeală, nici nu dă iluzii nimănui, a fost pusă sub ochii noştri. Săn u uiţi de nevoile tale cele mai arzătoare, atunci când ai putea să ţi le împlineşti, ce nebunie poate fi mai mare? Omul, starea lui de neascultare faţă de Dumnezeu şi de adevărul Lui, îşi este propriul lui duşman. Cine te mai poate ajuta, dacă nu vrei să asculţi de adevăr? Cine-i mai poate face bine, dacă tu refuzi pe cel care vrea să ţi-l facă? Rău poţi să faci cuiva cu forţa, dar bine cu forţa nu poţi face nimănui. Ferice de omul, care îşi priveşte faţa sufletului său în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu şi când îşi descoperă murdăria, merge îndată la Domnul Isus, Mântuitorul cel plin de har, ca să fie curăţit şi vindecat prin sângele Său!

Anunțuri

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: