Iacov 1:25 p1

„Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.”

Dumnezeu ne-a dat mântuirea – aceasta este partea Lui. Primirea mântuirii este însă partea noastră. Dumnezeu ne-a adus din cer harul Său cel felurit şi l-a aşezat lângă noi – aceasta este partea Lui. Luarea acestui har şi folosirea lui în toate împrejurările, este partea noastră. Dumnezeu ne-a dăruit legea desăvârşită a slobozeniei şi a dragostei – aceasta este partea Lui. Adâncirea şi stăruirea în această lege este partea noastră.

Partea lui Dumnezeu şi partea noastră sunt cele două capace care ne ţin miezul vieţii şi care lucrează în noi mântuirea, desăvârşirea şi fericirea noastră. Dacă nu ne împlinim partea ce ne revine, Dumnezeu n-o va împlini niciodată în locul nostru. El ne dă de toate, dar noi trebuie să luăm, pentru noi, ceea ce ne dă El. Aceasta este partea noastră. Şi îndemnul şi mâna şi puterea cu care trebuie să luăm darul lui Dumnezeu, vin tot de la El. Noi nu trebuie decât să vrem să întindem mâna. Mare este harul lui Dumnezeu, dat nouă prin Domnul Isus Cristos.

Legea slobozeniei este darul lui Dumnezeu, dat nouă celor care credem şi prin credinţă am primit pe Domnul Isus ca Mântuitor prsonal. Numai credinţa ştie să folosească legea libertăţii. Mare lucru este libertatea – legea libertăţii – în viaţa omului, a omului credincios Domnului Isus. Fără libertate omul nu este om, credinciosul nu este credincios. La temelia vieţii omului, printre alte legi, Dumnezeu a pus şi legea libertăţii.

„cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea…”

Înţeleptul Robert Green Ingersoll spune: „Ceea ce este lumina pentru ochi, este aerul pentru plămâni, ceea ce este dragostea pentru inimă, este libertatea pentru suflet.” Omul îşi păstrează libertatea numai dacă stăruieşte şi îşi adânceşte privirile în ea. Altfel o pierde şi devine rob. A stărui în legea libertăţii înseamnă a-ţi forma obiceiuri. (Luca 4:16). Adâncirea şi stăruinţa sunt calea pe care se poate ajunge la ţintă. Numai omul care stăruieşte ajunge la ceva. Deci libertatea trebuie cucerită şi apoi păstrată. Omul este atât de liber cât vrea el să fie. Cea mai grea robie este robia păcatului şi a eului. Cine a scăpat de aceste robii, este cu adevărat liber. Nu mai poate fi robit de oameni şi de nimic de pe pământ, cel care a fost izbăvit de robia eului propriu. Zic eun om al lui Dumnezeu, Thomas Kempis: „Nu poţi avea desăvârşită slobozenie de nu te vei tăgădui pe tine deplin. Trăiesc în robie toţi cei ce se lipesc cu patimă de vreun lucru, cei ce se iubeşte pe sine înşişi şi trăiesc numai pentru sine.”

Nici un om nu are dreptul să răpească libertatea altui om, impunându-i un crez sau o cale de urmat, chair dacă crezul este legat de Numele lui Dumnezeu. Zice vestitorul Evangheliei Billy Graham: „Nu este libertate dacă se poate urma numai un singur drum. Liberatatea cuprinde în sine conduita de viaţă…” Când impui cu forţa ceva cuiva, oricât de bun ar fi, lucrul acela devine un mare rău. Filosoful Voltarie scria: „Mai puţine dogme, mai puţine dispune, mai puţine dispute, mai puţine nenorociri.” Iar înţeleptul Leon Wanty spune: „Omul care a cedat constrângerii este întotdeauna o fiinţă rănită. El va putea să fie stăpânit, însă niciodată cucerit.”

Nu trebuie să se înţeleagă prin libertate, anarhie, îndemn spre păcat sau atingerea vieţii sau a bunurilor cuiva. Nu. S-a spus mai sus: Omul cu adevărat liber este izbăvit de robia păcatului şi de robia propriului eu. Aceasta şi numai aceasta înţelege legea libertăţii, o trăieşte şi o apără atât pentru sine cât şi pentru alţii.

„Libertatea – spune tot Billy Graham – trebuie folosită cu rost. Libertatea are valoare numai dacă prin ea găsim pacea cu Dumnezeu”. Cine are pace cu Dumnezeu, are pace şi cu aproapele. Păcatul – de orice fel ar fi – strică pacea omului cu Dumnezeu şi a omului cu alt om. Domnul Isus Cristos, care a plătit, cu moartea Sa pe cruce, preţul răscumpărării neamului omenesc din robia păcatului şi a morţii, poate aduce omului adevărata libertate din orice robie. Cine-L primeşte, prin credinţă şi pocăinţă, ca Mântuitor personal, devine cu adevărat liber. Şi cine devine liber, este fericit.

Anunțuri

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: