Iacov 2:1

„Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului Isus Cristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului.”

„Credinţa Domnului Isus”, nu „credinţa în Domnul Isus”.

Ce credinţă avea Domnul Isus?

Credinţa trebuie ţinută. Poţi să o laşi deoparte pentru un timp şi atunci umbli în întunericul deznădejdii, al rătăcirii şi al morţii. Credinţa Domnului Isus nu este confesionalistă, naţionalistă sau susţinătoarea unei clase sociale. Credinţa aceasta contopeşte omul cu Dumnezeu, cu felul Lui de a fi. Cine ţine credinţa, va fi ţinut şi el de credinţă. Numai o credinţă este adevărată şi aducătoare de mântuire: credinţa Domnului Isus Cristos. Nu credinţa mea, nici credinţa unui om sau a unui grup de oameni trebuie să urmez, ci crdinţa Domnului Isus Cristos. După cum nu pot să iubesc cu adevărat cu iubirea mea, ci numai cu iubirea Domnului Isus.  După cum nu pot să biruiesc ispitele cu puterea mea, ci numai cu puterea Domnului Isus.

Tot aşa, nu pot să mă mântuiesc şi să ajung la adevăr cu credinţa mea, ci  cu credinţa Domnului Isus. Cu nimic al meu n u pot să păşesc pe calea vieţii celei noi, ci numia cu ceea ce este al Domnului Cristos. Credinţa este un har, pe care Dumnezeu l-a turnat în inimile noastre (Iuda 3, Fiilpeni 1:29). Credinţa Domnului Isus Cristos vine în inima oricărui păcătos care aude Cuvântul lui Dumnezeu şi-l primeşte (Romani 10:17). Cine a primit această credinţă, să nu se teamă şi să nu se ruşineze de oameni, ci să meargă pe calea ei până la capăt şi va primi cununa vieţii veşnice.

„Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului Isus Cristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului.”

Zice Clement Alexandrinul, învăţător creştin din sec. 2-3: „Numai prin suflet se arată atât frumuseţea cât şi urâţenia. De aceea numai cel credincios este cu adevărat bun şi frumos.”

Trebuie să respectăm pe orice om de pe pământ. Să dăm respect bătrâneţii, slujbaşului statului, învăţatului şi credinciosului. Dar am greşi amarnic dacă am socoti că bogăţiile lumii acesteia fac din cineva om ales. Se pare însă că tocmeai aceasta este greşeala celor mai mulţi: fără să vrem, de cele mai multe ori, dăm o prea mare însemnătate bogăţiilor din afară şi vremelnice, şi trecem cu vederea pe oamenii care sunt mai săraci. Duhul Sfânt ne învaţă limpede: „… să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Cristos… căutând la faţa omului.”

Credinţa este ceva personal, este o lucrare tainică prin care omul îşi leagă viaţa de Dumnezeu şi prin care se primeşte harul Lui cel felurit. În această intimă legătură nu trebuie să se amestece nimeni din afară, şi nu trebuie ţinut seamă de oameni, de părerile lor, întrucât ştim în cine ne-am încrezut. Dacă am găsit cu adevărat moştenirea cea nestricăcioasă, pe care ne-o dă Dumnezeu în urma credinţei în El, nimic de pe pământ nu trebuie să mai aibă vreo putere asupra noastră. Noi mergem înainte fără să căutăm la faţa oamenilor. Nici laudele şi nici ocările nu se opresc drum. Domnul este Începutul şi Sfârşitul drumului. Din El venim şi spre El mergem.

Slăvit să fie Domnul!

Anunțuri

Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: