Iacov 2:5

„Ascultaţi preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumi acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?”

 

Să fim atenţi totdeauna l aDumnezeu, la felul Lui de a fi, la felul Lui de gândire şi lucrare, la alegerea Lui, la dragostea şi jertfa Lui, căci numai când suntem atenţi, pricepem voia Lui, adevărul Lui, calea Lui. Numai când suntem atenţi la El, nu greşim în trăirea noastră, nu ne poticnim în alergarea noastră şi nu suntem înfrânţi în lupta noastră. Îndemnul pe care ni-l dă Duhul Sfânt în versetul de mai sus, are în vedere trezirea noastră, ca să fim atenţi tot timpul la Dumnezeu, la Domnul Isus Cristos, şi astfel să putem trăi o viaţă normală de creştini şi de slujitori ai Săi.

„… n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii, ca să-i facă bogaţi în credinţă…?

Să fim atenţi, deci la alegerea lui Dumnezeu. Nu poţi să aduni cu Dumnezeu, decât ceea ce Îi place Lui să adune. Şi El nu culege, ci alege. Dacă învăţăm să alegem ca Dumnezeu, nu vom aduna în cămara vieţii noastre lucrur fără valoare şi ne vom îmbogăţi în valori duhovniceşti, care sunt veşnice  şi purtătoare de fericire. Dumnezeu alege sărăcia, pentru că ea uşurează alergarea celor care vor să ajungă în Împărăţia cea veşnică. Zice sf. Ioan Gură-de-aur: „Nu te scârbi de sărăcia ta, căci sărăcia face mai uşoară călătoria spre ceruri.” Tot el zice mai departe: „Stai liniştit la limanul sărăciei…”

Cine stă liniştit la limanul sărăciei în cele trecătoare, va fi îmbogăţit în cele veşnice. Cu cât eşti mai golit de credinţa ta, eşti mai umplut de credinţa lui Isus. (Iacov 2:1). Cu eşti ieşit de sub stăpânirea ta sau a omului, intri sub stăpânirea lui Dumnezeu, adică în Împărăţia Lui. Iubeşti pe Dumnezeu numai în măsura în care ai primit felul Lui în viaţa ta. Altfel este numai vorbă goală. Adevăraţii credincioşi ai Domnului Isus sunt bogaţi în valori duhovniceşti şi, la rândul lor, îmbogăţesc şi pe alţii.

„… bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei…”

Aşa vrea Dumnezeu să ne facă, dar, mai întâi vrea să fim liberi de poverile pământeşti. Cine-i bogat în cele ale pământului, cine are inima plină cu cele ale lumii acesteia, este sărac în cele ale lui Dumnezeu, sărac în fericire. Săraci şi cerşetori, iată ce eram din fire. Dar harul face din noi morştenitori ai unui scaun de slavă. Domnul ne făgăduieşte şi ne pregăteşte o Împărăţie în care se vor desfăşura toate bogăţiile harului şi slavei Sale unde vor domni veşnic bucuria, pacea şi fericirea; o Împărăţie care nu poate fi zdruncinată şi care va rămâne totdeauna. Dar care sunt moştenitorii adevăraţi ai acestei Împărăţii? Sunt săracii acestei lumi – săraci în duhul lor, nu numai în cele materiale şi bogaţi în credinţă. Aceşti săraci în duh, sunt cei care-şi pun încrederea lor în Dumnezeu harului, care cred cu tărie făgăduinţele Domnului Isus Cristos şi a căror credinţă se arată prin faptele lor, sunt cei care iubesc pe Dumnezeu pentru că El i-a iubit mai întâi şi a turnat dragostea Sa în inimile lor prin Duhul Sfânt.

Dragul meu, eşti şi tu din numărul acestor moştenitori ai Împărăţiei? Să ştii că numele noastre, ale celor care credem în Mântuitorul Isus Cristos, sunt scrise în ceruri, de aceea trebuie să ne bucurăm şi să mulţumim neîncetat Dumnezeului harului, care ne-a mântuit.

Anunțuri

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: