Iacov 2:20

„Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?”

Mare valoare este în viaţa omului dorinţa sau voinţa de a ajunge sau a fi ceva! Mai întâi voinţa fierbinte şi apoi urmează celelalte. Domnul Isus spunea: „Dacă vrea cineva să facă voia lui Dumnezeu, va ajunge să cunoască…” (Ioan 7:17)

Dacă voieşte cineva să vină la Mine…” (Luca 9:23)

Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (Ioan 7:37).

Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5:6)

Nici Dumnezeu nu trece peste dorinţa sau voinţa omului. El îi arată binele şi răul, îi pune înainte calea vieţii şi calea morţii (Deuteronom 30:19), îi dă lumină şi îndemn ca să poată deosebi o parte de cealaltă , dar nu forţează pe nimeni. El respectă libertatea omului chiar şi atunci când i-ar aduce un rău. Cu forţa poţi să-i iei omului orice, dar ca să-i dai ceva cu forţa nu se poate.

Dacă vrei…” aşa ne întreabă Dumnezeu.

Vrei să înţelegi…?” spune versetul de mai sus.

Dacă, nu vrea omul să înţeleagă, poţi să-i spui orice şi el se gândeşte în altă parte. Numai cine vrea poate să ajungă la adevăr şi la mntuire, la credinţa cea adevărat şi la dragostea cea din Dumnezeu. Un cuvânt adevărat a spus Iorga: „Nu e greu să găseşti adevărul, ci e greu să ai voinţa (dorinţa) de a-l găsi.”

„Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?”

Ajungi să cunoşti adevărul, când vrei cu tot dinadinsul lucrul acesta, când te hotărăşti cu tot sufletul pentru el. Numai cei care nu vor cu adevărat, care sunt hotărâţi în sufletul lor, numai ei nu ajung la ţintă, numai pentru ei sunt lucruri încurcate şi zadarnice. Fiind vorba despre credinţă în acest verset, spune cu apăsare: oricărui om îi este cu putinţă să ajungă la credinţa cea vie, care mântuieşte şi dă fericire, dacă vrea cu tot dinadinsul lucrul acesta. Credinţa cea vie şi adevărată este însoţită de fapte. Cea dintâi faptă a credinţei, aşa cum s-a mai spus, este predarea vieţii sută la sută în mâna Domnului şi ascultarea în totul de Cuvântul Lui. Apoi urmează toate celelalte fapte bune. Căci dacă credinţa nu-i urmată de fapte, ori credinţa nu-i adevărată, ori nu crezi tu în ea. Credinţa trebuie să ne ducă la realităţi dumnezeieşti. Altfel este falsă.

Zice un om al lui Dumnezeu (T. Popescu): „Credinţa cere nu-ţi dă iertare şi nu te desparte de păcat, aceea nu este credinţă, ci închipuire. Credinţa care n-are ca urmare sfinţirea, nu este credinţă.” Fără o credinţă vie şi fierbinte nu-i cu putinţă slujba pentru Dumnezeu pe pământ. Numai credinţa din care izvorăsc faptele dumnezeieşti face bine sufletelor şi aduce laudă lui Dumnezeu.

Sf. Isidor Pelusiotul zice: „Orice cuvânt care nu este izvorât din credinţă şi nu se sprijină pe fapte, nu trece dincolo de urechi; dar când se sprijină pe acestea,d ă viaţă şi păstrunde până în inimă.”

„…Credinţa fără fapte este zadarnică?”

Să nu păstărm lucruri zadarnice în viaţa noastră. Aceasta este voia lui Dumnezeu cu privire la noi, credincioşii Săi.

Anunțuri

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: