Archive for Februarie 2013

Iacov 2:22

Februarie 19, 2013

„Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită?”

Iată cum se limpezesc lucrurile. Să fim numai atenţi la citire!

„ credinţa lucra împreună cu faptele…” nu invers. Întâi credinţa şi apoi faptele. Credinţa şi faptele sunt cele două capace, care ţin miezul vieţii celei noi, neprihănite, a copilului lui Dumnezeu. Numai cu un singur capac nu-i cu putinţă miezul – viaţa.

Credinţa care nu lucrează este moartă. Ea ajunge desăvârşită prin lucrări care se răsfrâng asupra semenilor. Este de folos să aratăm aici minunata potrivire dintre învăţătura lui Iacov şi a lui Pavel cu privire la îndreptăţire, sau neprihănire, adică starea omului după voia lui Dumnezeu. Cititorul duhovnicesc, care are înţelepciunea de sus, se pleacă asupra deplinei insuflări a Sfintelor Scripturi, ştiind foarte bine că nu cu Iacov sau cu Pavel avem a face în această învăţătură însemnată, ca şi în toată Scriptura de altfel, ci cu Duhul Sfânt. În mila Sa, Sfântul Duh S-a folosit de aceşti bărbaţi cinstiţi de Dumnezeu, ca de un singur condei ca să-Şi aştearnă gândurile. Şi dacă Dumnezeu a insuflat pe aceşti bărbaţi este cu neputinţă să fie vreo nepotrivire între ei, mai ales la una şi aceeaşi învăţătură.

Da, între aceşti doi scriitori sfinţi, este cea mai desăvârşită potrivire în toate privinţele. În ce priveşte starea omului după voia lui Dumnezeu – îndreptăţirea sau neprihănirea – unul întregeşte şi tălmăceşte pe celălalt. Apostolul Pavel ne dă starea lăuntrică; Iacovne dă arătarea acestei stări lăuntrice în afară. Cel dintâi ne înfăţişează viaţa ascunsă; cel din urmă viaţa văzută. Cel dintâi priveşte pe om în legătura cu Dumnezeu; cel din urmă îl priveşte în legătură cu semenii săi. Avem trebuinţă de amândoi, căci starea lăuntrică n-are preţ fără viaţa de afară, după cum nici viaţa din afară n-ar avea nici un preţ şi nici o putere fără starea lăuntrică. Avraam, a fost socotit neprihănit atunci când a crezut pe Dumnezeu; şi Avraam a fost socotit neprihănit atunci când a adus jertfă pe fiul său Isaac. Întâiul caz ne destăinuieşte starea lăuntrică a lui Avraam; al doilea ne arată pe Avraam dovedindu-şi această stare înaintea cerului şi a pământului. Este bine să pricepem această deosebire. N-a fost nici un glas din cer când „Avraam a crezut în Dumnezeu”, deşi Dumnezeu l-a văzut şi atunci, socotindu-l astfel neprihănit. Dar, „când a adus pe fiul său Isaac pe altar”, Dumnezeu i-a putut zice: „Ştiu acum” , iar lumea întreagă a avut dovada puternică şi de netăgăduit a faptului că  Avraam era un om socotit neprihănit. Şi aşa va fi totdeauna. Oriunde este starae lăuntrică de credinţă, acolo ca fi şi lucrarea de afară potrivită cu starea lăuntrică. Dacă pentru o clipă am despărţi lucrarea lui Avraam, aşa cum ne-o înfăţişează Iacov, de credinţa lui Avraam, aşa cum ne-o lămureşte Pave şi ne-am întreba: care i-ar fi puterea îndreptăţitoare? Răspunsul ar fi: Nici una! Căci tot preţul şi toată puterea lui Avraam izvorăşte din faptul că această lucrare este destăinuirea acelei credinţi prin care Avraam fusese socotit, mai înainte, neprihănit înaintea lui Dumnezeu.

Iată potrivirea desăvârşită dintre Iacov şi Pavel. Glasul Duhului Sfânt este unul şi acelaşi , fie că vorbeşte prin Pavel, fie că vorbeşte prin Iacov. Noi să fim atenţi şi gata de ascultare, deschizându-ne întreaga fiinţă pentru primirea adevărului lui Dumnezeu, aşa cum este arătat pe paginile Sfintei Scripturi, căci numai atunci avem viaţă nouă cu adevărat şi numai atunci ne întrebuinţează Dumnezeu în lucrarea Lui.